duminică, 6 iulie 2014

Ziua Universală a Iei in ceainărie si pe bicicletă

După cum știți deja de câțiva ani serbăm Ziua Iei pe 24 iunie. Mi-am adus aminte încă din concediu, mi-am luat o iei la mine special, dar credeam că este pe 21 iunie, și în ziua aia am uitat complet, mi-am adus aminte de-abia seara în camping. Din fericire am greșit data si am sărbătorit-o și în acest an, și în Constanța, și cu niște oameni minunați.

Chiar pe 24 iunie, Anda Nicola de la SkirtBike Constanta ne-a invitat să ne plimbăm iile cu bicicleta. Nu a fost o zi tocmai cu soare, dar asta nu ne-a oprit, ne-am întâlnit la în Parcul Tăbăcăriei, și de acolo au stabilit un traseu potrivit pentru o zi de marți. Din păcate nu am putu merge cu ele, dar am venit totuși să le văd și să le fac poze.

Au fost participanți de toate vârstele,de la mama Andei până la doi copilași fff mici, 1-3 ani, care s-au plimbat cu mama lor și cu Diana pe o bicicletă cu patru roți, a fost un eveniment frumos care a adus puțină culoare pe străzile în lucru ale Constanței.



Iris, cea mai mică participantă

Cele mai frumoase codițe










Toată gașca cea vestită a întregului SkirtBike

Joi, 26 iunie, am serbat Ia și în ceainărie, mai exact în ceainăria Agora, credeam că va fi un eveniment într-o altfel de atmosferă, de genul ne-am văzut iile, ne-am băut ceaiul, și am plecat. Numai că Julide Petrescu ne-a pregătit două surprize sub forma unor invintați.

Prima invitată a fost Mariana Butnaru, care a cântat cu o chitară, un folk cum de mult nu am mai auzit, și nostim și romantic și foarte foarte plăcut! Al doilea invitat a fost Liviu Manolache, actor la Teatrul Fantasio, care a avut un moment de Happening (improvizație în contact cu publicul), care ne-a pus mintea la treabă și zâmbetul pe buze.










Au fost două evenimente care au sărbătorit Ia, și mă gândesc că este posibil să se mai fi organizat ceva și pe la Muzeul de Artă Populară, și pentru Constanța mi se pare un lucru grozav. La mai multe!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu