vineri, 4 ianuarie 2013

29-06-2012: Cea mai frumoasa zi din vacanta




Când am plănuit, încă de acasă, această zi, nu s-a gândit nici unul dintre noi că va fi atât de frumos. Pentru cea de-a doua parte a zilei am avut ce-i drept un ajutor, ghidul de calătorie despre Munchen, care ne-a dat niște ponturi despre două din orașele pe le-am vizitat la finalul zilei.

Ca de obicei Mircea s-a ocupat de pregătirea acestei zile, mai exact a căutat obiective pe lângă Munchen, și avea deja pe wish list-ul personal castelul Neuschwanstein, care este în apropriere de Munchen. Pe lângă Neuschwanstein, a mai  găsit și castelul Linderhof, care face parte din seria castelelor construite la comanda regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, cunoscut si sub numele de Regele Nebun. Iarăși foarte important a fost faptul că a găsit un card pentru castelele din Bavaria, care cuprindea aceste două castele și multe altele din regiune. Și după cum am menționat mai sus, ghidul nostru despre Munchen ne-a dat pontul privind ultimele obiective din această zi: Oberammergau si Ettal.

Le voi lua pe rând și voi începe cu cardul mentionat, găsit de Mircea după o căutare pe net pentru un Munchen Card, care nu există, dar l-a gasit pe acesta care cuprindea aproape toate castelele și obiectivele din Bavaria, aproximativ 60 de obiective. Cele mai celebre sunt castelele Neuschwanstein, Linderhof, Herrenchiemsee și câteva obiective din Munchen: Residenz Munchen - este fostul palat regal al monarhilor Bavariei, Schatzkammer - Tezaurul Imperial, Cuvillies Theater - fostul teatru al curții Rezidenz, Palatul Nymphenburg - a fost construit în cinstea nașterii lui Maximilian al II-lea Emanuel, tatal lui Ludovic al II-lea al Bavariei, Marstallmuseum - Muzeul de trăsuri și sănii, ce își are sediul în fostele grajduri regale, Museum Nymphenburger Porzellan - Muzeul de porțelanuri ale familiei regale și tot aici încă se mai produce portelan, Nymphenburg fiind cunoscut și ca ultima fabrică de porțelan pur din lume. În funcție de perioada de timp cât vroiai să stai sau sa-l folosești puteai să îl iei pe o perioadă de un an sau pentru 14 zile. Le-am fi vizitat cu plăcere pe toate, dacă am fi avut planificată o vacanță numai pentru Bavaria. Pentru un an costul pentru o familie este de 65 euro, iar cel pe care l-am luat și noi , cel pentru 14 zile, este de 40 euro. Poate vi se pare mult, dar nu era deloc, doar la Neuschwanstein, ar fi costat biletele 30 euro, iar costul cardului a fost amortizat încă de la al doilea castel vizitat, prin urmare a meritat toți banii și îl recomand cu mare drag celor care au asemenea obiective pe lista de vacanță. Site-ul unde îl puteți găsi este: www.schloesser.bayern.de, sau îl puteți achiziționa chiar de la casele de bilete ale castelelor ce urmează să le vizitați, dar important este să întrebați, fiind o afacere atât de bună pentru clienți nu sunt promovate, noi am întrebat de el, ne-au dat detalii și l-am cumpărat.

După lunga introducere, sper eu și folositoare, am să încep cu drumul spre prima destinație: Schloss Neuschwanstein. Am pornit-o de dimineața cu întrebări la domnul de la recepția camping-ului unde ne stabilisem, Thalkirchen Camping, despre distanța, direcție. Ne-a spus deja cu o seară înainte că e mai bine să mergem vineri, pentru ca sâmbătă este foarte aglomerat, iar a doua zi, deoarece nu găseam pe GPS  Neuschwanstein, am întrebat spre ce oraș să ne îndreptăm, și ne-a spus să o luăm spre Fussen. Zis și făcut, am urmat intrucțiunile, am ieșit din Munchen și între timp am descoperit că drumul pe care eram se numește Romantische Strasse. Am înteles că a fost numită asa imediat după al II-lea război mondial, unul dintre motive fiind o strategie de marketing privind relansarea turistică a Germaniei, dar și pentru că era un drum des frecventat de familiile și prietenii soldaților americani stabiliți în această regiune. După multe miștouri lingvistice despre cât de romantic sună aceste două cuvinte în germană, ne-am lovit de mai multe semne prin care ni se spunea ca drumul spre Fussen este în lucru și trebuie să o luăm pe variante ocolitoare, așa că ne-am oprit la o pensiune, Gasthof Lamprecht, pentru o cafea și indicații privind drumul. După un limbaj al surzilor, noi nu știm germană, tipul nu știa engleză, am decis că cel mai bine ar fi să ne scrie pe o hârtie indicațiile exacte.

Ne-am descurcat din fericire și am ajuns pe drumul cel bun și nu după mult timp, am văzut în zare pe o coasta de munte și mult așteptatul castel. Este mult mai mult decât cum se arată în poze, este mare, impunător, este frumos, atât de bine amplasat pe acea coastă de munte, înconjurat de verde și ulterior am văzut că are și un râu, și o cascadă prin spatele lui. Avea o aripă în renovare, dar asta nu îl făcea mai puțin minunat!
Conform site-ului oficial: www.neuschwanstein.de piatra de temelie a fost pusă pe 05 septembrie 1869, iar portrete lui Ludwig al II-lea și monede din timpul domniei lui au fost încorporate în ea. Așezat în mijlocul unei păduri de brazi și pini, castelul nu a fost proiectat pentru reprezentări regale, ci ca un loc de refugiu pentru timidul rege; el ilustrează idealurile și aspirațiile lui Ludwig al II-lea mai mult mult decât oricare dintre clădirile sale construite anterior. Aici Ludwig al II-lea a scăpat într-o lume de vis - lumea poetică a Evului Mediu, iubitorii de Wagner vor recunoaște în picturi și sculpturi diferite pasaje din Tannhauser, Maeștrii cântăreți din Nürnberg și Tristan și Isolda.

Am parcat, parcare cu plata, mare și păzită, dar la plecare am observat că părea neîncăpătoare, am ajuns și la oficiul de turism, care era închis, așa că am urcat spre casa de bilete. Acolo ce să vezi, coada, care mergea destul de bine, nici repede, nici încet, ne-am luat cardul mai sus menționat, o semihartă și biletele pentru castel, ora de intrare 11.55. Pentru că am vrut să facem mișcare am hotărât să mergem pe jos, ca mijloace de transport alternative aveam un autobuz ce ne ducea până la buza muntelui, neinteresant, sau o caleașcă tradițională trasă de cai care te ducea până pe la jumătatea drumului, foarte drăguțe, dar după atâtea zile citadine ne-am gândit că ne-ar prinde bine putină mișcare. Dacă vroiam doar sa urcăm până la castel, aveam timp destul, dar evident că vroiam să urcăm și mai sus și timpul s-a scurtat, prin urmare am avut un ritm destul de alert. Am urcat mai sus ca să ajungem în spatele castelului, pe Marienbrücke podul care traversează defileul Pöllat și este direct vizibil din Neuschwanstein. Podul a fost numit de către Ludovic al II-lea de Bavaria după mama sa, Maria a Prusiei (www.wikipedia.org). 

Căsuta frumoasă din Hohenschwangau, satul de la poalele Neuschwanstein-ului (nu știam că la finele zilei vom descoperi o adevărata feerie de astfel de case)
Mircea știe prea bine că nu îmi place să vizitez în grabă, doar să bifez și gata, dar de această dată eram de acord cu el, vroiam să ajungem și la Linderhof și dacă era la fel de aglomerat riscam să nu mai prindem tur ghidat (și fără tur ghidat nu se poate vizita) sau să îl găsim închis cu totul, ultimul tur este la ora 15.45. Așa că am făcut tur de forță pe coclaurile Neuschwanstein-ului, evident cu pauze mici pentru poze în panorama point-uri.  
Renovarea va dura pâna în vara lui 2013 - conform site-ului oficial





Castelul Hohenschwangau, învecinat cu Neuschwanstein, a fost construit de tatal regelui Ludovic al II-lea. Aici a locuit Wagner si sunt expuse obiecte ce i-au apartinut lui.

       
Punct de panorama - în drum spre Marienbrücke


Castelul văzut de la un alt punct de panorama 

De pe Marienbrücke - a meritat graba din plin
Cascada
 




Șopârlică de Neuschwansteinică

Nu a scapat nici Neuschwanstein-ul de jumping picture
 

 

Singurul loc din Neuschwanstein de unde se puteau face poze era finalul turului, dar singura chestie interesanta de pozat era Marienbrücke
Turul nu a durat foarte mult, jumătate de oră, este impresionant și pe interior, seamănă cu interiorul Peleșului, dar la dimensiuni mult mai mari, tipul se pare ca avea mania grandorii. Ghidul ne-a învățat cum se spune de fapt Neuschwanstein, complet altfel față de englezismul ce ieșea din gura noastră. A vorbit destul de mult de viața lui Ludovic al II-lea, care era o fire timida, nu era genul de rege care să iasă în public des, era obsedat de Ludovic al XIV-lea al Franței, Regele Soare și în toate castelele sale se găseau picturi, busturi cu el, simboluri ale monarhiei franceze. Ludovic al II-lea al Bavariei era numit regele nebun, din cauza grandomaniei sale cu privire la construcția de castele care adusese la un moment dat land-ul bavarez aproape de faliment; dormea ziua și noaptea era treaz, deși era rege, nu primea audiențe, nu se îngrijea de astfel de treburi. Ghidul ne-a mai vorbit despre moartea lui învăluită în mister, a fost găsit mort în lacul Starnberg, împreuna cu psihologul lui, într-un loc în care apa nu era foarte adâncă. Interesant mai este faptul că la șapte săptămâni după moartea regelui Ludwig al II-lea în 1886, Neuschwanstein a fost deschis pentru public și că a fost folosit ca sursă de inspirație pentru Castelul Frumoasei din pădurea adormită din Disneyland.

Am plecat de la Neuschwanstein cu mare bucurie în suflet că am ajuns să văd așa ceva, fără să știu că următorul castel mă va impresiona și mai tare și va urca pe primul loc în topul meu. Distanta intre Neuschwanstein și Linderhof este de 45 km, și drumul pe care ne-a dus GPS-ul a fost superb, ieșeam din Germania în Austria, și invers tot așa de câteva ori, până când am rămas tot în Germania și ne-am continuat drumul de-a lungul unor lacuri montane, de un azur atât de frumos.







Și am ajuns și la dragul castel Linderhof
Linderhof-ul nu este la fel de impunător ca Neuschwanstein, este mai mic, dar este mai cochet și e înconjurat de grădini, parcuri, fântâni și pădure. Este singurul castel care a fost finalizat in 1878 de Ludovic al II-lea, fiind și reședința preferată a regelui unde își petrecea cea mai mare parte a timpului. Turul ghidat a fost cam la fel ca explicații, adică mai multe detalii despre viața regelui, în schimb camerele erau mult mai frumoase. Majoritatea camerelor din Neuschwanstein erau îmbrăcate în lemn, aici însa erau diferite, colorate cu diverse modele de tapet, cu un specific pentru fiecare camera, inspirate din vremea lui Ludovic al XIV al Frantei.
La Linderhof am fost mult mai liniștiți cu timpul, nu știam că va mai urma ceva și după ce am făcut turul ghidat ne-am plimbat prin grădini, fără să ne grăbim, și la fel fără să ne dăm seama că se vor închide câteva din pavilioanele care erau incluse în bilet și care erau împrăștiate prin toată grădina castelului, care are nici mai mult, nici mai puțin de 50 hectare. Nu a mai fost timpul un impediment, dar am avut un altul, bateria la cameră. De entuziaști ce eram nu ne-am uitat să vedem dacă este suficient ce avem și pe cea de schimb o lăsasem în mașină, așa că am tras de ea cât am putut, și după telefonul să trăiască.
Fântânile și grădinile din fața castelului

Le petit Linderhof

Statuia regelui Ludovic al XIV-lea al Frantei

Pavilionul de muzică
Cascada ce vine de la Pavilionul de muzică


Grădini frumoase, cu floricele frumoase


Linderhof din spate, de la Pavilionul de muzica
 
  
Steluță

Și-un fluturaș
După cum v-am spus de-a lungul grădinilor erau mai multe pavilioane pe care le puteai vizita, primul pe care l-am văzut a fost Grota lui Venus. Este o peșteră artificială, amenajată după opera Tannhauser a lui Wagner, are un lac cu o bărcuță  în forma de lebădă, o scenă și o cascadă. Este drăguță, dar mi se pare că și-a dus pasiunea pentru opera lui Wagner prea departe.


Grota lui Venus cu scena și bărcuța

My dear Linderhof


Mu dear Mircea



Al doilea obiectiv ce încă îl avem în poze este Chioșcul maur, ce a fost realizat pentru Expoziția Universală de la Paris din 1867 ca parte a standului expozițional al Prusiei. 


Păunul, simbolul familiei regale
 
Casa marocană nu am mai găsit-o deschisă, dar am aflat de pe wikipedia, că a fost achiziționată din ordinul lui Ludovic al II-lea la Expoziția Universală de la Paris din 1878, unde făcea parte dintr-o expoziție mare pe teme orientale.
Un copacel draguț


Am găsit în schimb deschisă la Coliba lui Hunding, care este inspirată din primul act al operei Valikiria a lui Wagner. În interior se afla un trunchi de stejar cu rădăcini mari și coliba seamăna cu o cabană vânătorească.

Coliba lui Hunding
Sihăstria lui Gurnemanz se află într-o poiană din pădure, ca și la celelalte s-a inspirat din scenografia operei Parsifal a aceluiași Richard Wagner. 
Sihăstria lui Gurnemanz

Două Floricele
Am ajuns și în fața palatului la Templul zeiței Venus


Vedere din față a castelului

Ce m-a cucerit la Linderhof a fost natura ce îl înconjoară, verdele, grădinile, florile, cascada, pavilioanele și chiar el ca palat, mic și cochet. Am reușit în final să ne facem curaj să plecăm, cu greu, dar ne-am despărțit de Linderhof, cu și mai mare bucurie în suflet. 

Eram deja în drum spre Munchen, când mi-am mai aruncat o privire pe ghidul despre Munchen, în care scria că e obligatoriu să trecem și pe la Oberammergau și Ettal, dacă facem excursia cu cele două castele. Și așa le-am luat în ordine conform hărții și următoarea destinație a fost Oberammergau.

În ghid nu scrie decât că o dată la zece ani aici se ține o piesă specială numită ''Patimile'', inaugurată în anul 1633, în timpul epidemiei de ciumă, că în oraș se mai păstrează câteva frumoase fațade din secolul al XVIII-lea, și arăta o poză cu o casă care seamănă cu poza postată mai sus din Hohenschwangau. În concluzie, nu erau multe chestii care ne atrăgeau, dar dacă tot era în drum hai să trecem. Și uitați ce a ieșit:

Printre primele căsuțe văzute

Cea pe care o vedeam din parcare

Biserica din sat, dacă pot să spun așa, era foarte draguța, avea un roz pal pe pereți, mi-a plăcut mult

Eram deja fascinati de aceste case, pictate în fel și chip, și după primul magazin de suveniruri în care intrasem, am aflat că există câteva case cu specific, de genul:
Scufița Roșie

Tot Scufița

Hansel și Gretel

Răstignirea lui Hristos

Cântăreții din Bremen


Capra cu trei iezi, într-o variantă cu mai mulți iezi
Și seria de case frumoase continuă, cu niște picturi pe care nu le știm, dar care sunt la fel de frumoase. Enjoy!




Cea mai bună înghețată maracuja

Sculpturi în scobitori


Încuietoare de obloane

Balcon de prințesă, pentru cunoscători
Oberammergau mi-a plăcut, mai mult decât plăcut, mi-a adus aminte de Ciocăneștiul nostru din Bucovina, unde la fel sunt case una și una. Este superb și nu am făcut nimic altceva decât să ne plimbăm și la fiecare casă să fim Oaaaaauuu, i-a uite......

Am ajuns și în Ettal, eu ca de fiecare sub presiunea timpului (pentru Ettal este Mircea la taste pentru că eu am fost foarte impresionat) am zis sa trecem pe lângă abație pentru a nu ajunge prea târziu la cort. Din fericire Ștef s-a opus și în virtutea frumoasei zile petrecute am zis că am putea să ne oprim puțin și acolo. Și a fost o idee foarte bună deoarece abația avea o curte minunată, iar ea era impresionantă ca și clădire, o biserică foarte frumoasă, cu o formă atipică (mie îmi părea că aduce a mausoleu). În această mănăstire a poposit în iarna1940-1941 pastorul Dietrich Bonhooeffer care a fost implicat într-o încercare nereușită, în 1944,  de a-l asasina pe Hitler; și din păcate pe lângă eșecul planului, a avut ghinionul de a fi spânzurat cu doar 23 de zile înainte de predarea naziștilor.

După grădini, cu speranțe destul de mici de a mai vedea biserica fiind trecut de 8 seara, am intrat în clădire și deși auzeam slujba, încercam diferite uși și nici una nu se deschidea, și când s-a deschis una din ele (trebuia să trag doar mai tare), am intrat timid să nu cumva să deranjăm. Și ne-am dat seama că adevărata bijuterie era interiorul, văzută așa probabil și datorită unei superbe slujbe și a mirosului de tămâie care te înconjura și care pe mine m-a impresionat atât de tare încât am simțit nevoia să aștept sfârșitul slujbei să merg să zic măcar unuia din acei preoți ( cred că erau vreo 15, care cântau pe rând ) că este cea mai frumoasă slujbă la care am participat vreodată. Așa că mi-am făcut curaj și i-am zis unui preot mai tânăr cât de impresionat am fost, care mi-a mulțumit pentru cuvinte și ne-a spus că norocul nostru a fost că este o mare sărbătoare și din acest motiv slujba a fost mai specială ca în alte dăți ( cum de uitasem ca erau sfinții Petru și Pavel? ). 

Concluzia zilei : o zi superbă, cu toată graba ei, cu emoțiile ei, spirituale și ecleziastice, cu peisaje de toate felurile ( a lipsit doar marea ), cu două țări, cu prima întâlnire cu Ludovic al II-lea, cu .....
 
Ștef în coproducție cu Mircea


Text înscris în concursul Komandamentul de iarnă – Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Neola, Hotel Kehlbachwirt, Domeniile Vînju Mare, Hotel Continental, Opel, Anagrama.